Tot timpul avem de incheiat cate o etapa din viata noastra.

Pentru toata lumea, copilaria se incheie, la fel si adolescenta, maturitatea… chiar si viata. Dar exista etape mult mai subtile, pe care doar o persoana aflata pe calea cunoasterii de sine le poate discerne.
Sunt momente in care, in sfarsit, intelegi. Intelegi cu adevarat ceea ce, mult timp, ai stiut in sinea ta. Dar “click”-ul nu se facuse inca. Ceva din interiorul tau inca te impiedica sa vezi, sa simti, sa percepi clar. Ai putea spune ca “inca nu era momentul”, dar in cele din urma, momentul soseste intotdeauna.

Maestrul

“Cand discipolul este pregatit, maestrul apare.” Dar maestrul nu este neaparat ceea ce ego-ul nostru ar dori – cineva care sa ne ia sub aripa sa si sa ne sprijine evolutia rapida, compensand pentru toate erorile trecutului. Maestrul este, in realitate, fiecare ocazie in care viata ne “trage suturi” pentru a ne urni din locul caldut si confortabil unde cu totii poposim la un moment dat.
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa am senzatia ca, gata, de acum lectiile s-au terminat. Ca am inteles perfect ce am de facut si execut intocmai vointa interioara a Sinelui, pe care il percepeam ca unicul Maestru. Ca apoi sa constat ca opozitia “celeilalte parti”, a personalitatii construita in mine de mult timp, devine mai plina de forta. Ca si ea este un adevarat Maestru, daca am asculta-o si imbratisa-o intru vindecare.

Non-judecata

Dar de cele mai multe ori noi nu reusim sa o ascultam. Nu e greu sa intelegem ca, dintr-un punct de vedere inalt, nu suntem de vina pentru nimic din ceea ce am facut sau ni s-a intamplat. Doar o fiinta constienta poate fi responsabila pe deplin pentru viata sa, intrucat stie clar cum sa-si conduca “masina”. Multi au invatat sa conduca autovehicule, dar propriul vehicul fizic-mental-emotional este infinit mai complex de indrumat.
Am mai spus – desi e la moda sa consideram ca “noi suntem singurii responsabili pentru viata noastra”, acest lucru e departe de adevar. Nu suntem singurii, de multe ori nici macar actorii principali – iar in ce priveste trecutul nostru inconstient, cu siguranta responsabilitatea nu apartine “noua”, personalitatii ce credem ca suntem in aceasta viata. De aceea, a privi inapoi, a te judeca (sau a-i acuza pe altii) pentru lucruri ce nu au mers asa cum ai fi sperat nu are nicio valoare.

Intelepciunea

Si nu are valoare intrucat e imposibil sa cresti fara greseli. Da, idealul de intelepciune ar fi sa inveti din greselile altora; insa adevarul este ca pe multe le vom face noi insine, chiar daca, undeva, stim ca “nu e bine”. Si asta intrucat in structura noastra emotional-energetica se afla o parte ce trebuie eliberata – acea “parte intunecata” ce exista in fiecare cautator de lumina, asa cum frumos scria Debbie Ford.
Pe masura ce te “trezesti” incepi sa o observi mai bine si o vreme iti va fi dificil sa o tii in frau in totalitate. Ea are nevoie sa sa treaca prin anumite experiente pentru a-si incheia unele “cicluri energetice”. Daca incerci sa-i blochezi exprimarea ea va rabufni pe o alta parte pana isi va atinge scopul – care nu este unul destructiv pentru tine. Ci doar unul de reintregire, de vindecare, de “pas” mai aproape catre unitatea fiintei inspre care tanjim.
Intelepciunea consta in a simti momentul in care “golul launtric” s-a umplut, a ajuns la capat. Una e cand stii ca ceea ce face partea ta intunecata e pentru vindecarea ei, alta cand aceasta a preluat controlul si iti conduce viata cu totul, precum in cazul celor dependenti. Si intotdeauna exista ceva de care sa te agati… de o persoana, un lucru, o activitate… sau de cel mai teribil drog, puterea. Dar nici macar acestea nu pot fi judecate, ci doar intelese si acceptate ca parte naturala a vietii.

Transformarea

Intrucat, atunci cand te-ai desprins, ai dat drumul lucrurilor ce te tineau inlantuit – sau, mai bine zis, cand ele au trecut in mod natural – atunci, da, te poti transforma usor, fara piedici. Nu inainte, cand framantarile interioare si auto-invinovatirea te faceau sa te invarti in cerc, avansand cu pasi mici. Cand te-ai “umplut” apare intelegerea reala si, automat, mecanismul prin care esti purtat mai departe, pe calea ta.
Semnul incheierii unei etape il poate reprezenta mutarea ta, uneori rapida, pe o alta cale, intr-un nou mediu, cu alte responsabilitati fata de tine insuti, de ceilalti, de viata insasi. Esential este atunci sa nu privesti inapoi.
Nu in sensul de a fi rece total fata de experientele tale anterioare – ci de a nu pierde energie regretand timpul trecut, situatiile dificile infruntate, comportamentul fata de persoanele ce ti s-au opus etc Toate au fost maestri. Trecutul nu a fost responsabilitatea ta – viitorul insa da, cu fiecare clipa in care devii mai constient. Astfel, transformarea ta nu se incheie niciodata, precum insasi viata.