Am observat că avem tendința să ne entuziasmăm foarte puternic
atunci când ceva nou sau mult așteptat ni se întâmplă. Trăim intens acea
clipă de îndumnezeire dacă ținem
cont de originea cuvântului entuziasm (en+theos= în dumnezeu), după care urmează o cădere bruscă
asemănătoare cu căderea într-o groapă pe care nu ai văzut-o deoarece mergeai cu
spatele.
Entuzisamul e un dar pe care îl primim la
început pentru a avea puterea de a porni la drum. E ca și cum ai primi o sticlă de apă la
început de drum prin deșert.
Dacă vei consuma apa în primele ore de drum, te vei stinge încet pe drum, însă
dacă o vei consuma treptat, cu
chibzuință vei
ajunge departe.
Unde greșim când ne entuziasmăm? Nu greșim pentru că ne entuziasmăm, greșim pentru că uităm…Uităm să ne conservăm
pentru ceea ce urmează, uităm să ne pregătim din timp pentru provocarea de a ne
menține
în mod constant energia de
care avem nevoie pentru a reuși. Din păcate sentimentul de dezamăgire și de neputință care ne încearcă ulterior poate deveni
atât de copleșitor,
încât ajungem să asistăm fără speranțe la înmormântarea propriului vis.
Alteori însă ne ridicăm din acea stare și ne căutăm noi motive de a ne
entuziasma, noi iluzii după care să alergăm, iar apoi cădem din nou. Avem
nevoie de cădere așa cum
avem nevoie de înălțare,
dar mai mult decât atât, avem nevoie de acea putere de a ne detașa. A te detașa nu înseamnă a privi în altă parte sau a neglija, ci pur și simplu a te ridica deasupra gândurilor
și emoțiilor tale.
Te detașezi atunci când știi că tu nu ești una cu entuziasmul chiar dacă îl
experimentezi intens și
nici una cu tristețea
neîmplinirii care ți-a
tăiat aripile. Tu ești
dincolo de toate acestea, iar dacă la început le trăiești intens identificându-te cu ele, în
următoarea etapă ajungi martor al împlinirii viselor. Pentru că adevărata
împlinire nu va mai fi condiționată
de realizarea unor obiective…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu